Am fost angajat aproape 25 de ani. Apoi am preluat o firmă și am devenit fondator-administrator-CEO în același timp — cum se întâmplă în orice IMM din România, pentru că nimeni nu-și permite să angajeze un CEO profesionist când fiecare leu contează. Nu scriu despre cât e de greu rolul. Scriu despre ce nu vezi când ești de o singură parte a mesei. Trei tensiuni concrete, pe care le-am trăit din ambele poziții.
CEO-ul unei firme mari e un profesionist plătit, cu o echipă C-level în spate: are CFO, are COO, are director de resurse umane. Administratorul unui IMM din România nu are luxul ăsta — el cumulează toate rolurile: e CEO, e CFO, e COO, e CHRO și, foarte des, e și agent de vânzări în aceeași zi.
Ca angajat, am criticat de nenumărate ori deciziile administratorilor fără să înțeleg contextul din spatele lor. După ce am preluat o firmă, perspectiva mea s-a schimbat fundamental. Există realități pe care nu le vezi din afara biroului unui CEO — nu pentru că-s ascunse, ci pentru că nu ai poziția de unde să le vezi.
Ce vede angajatul: CEO-ul ia decizii fără sens, nu le explică, nu-i pasă de impactul asupra oamenilor.
Ce trăiește CEO-ul: dacă explică prea puțin, e „nu comunică". Dacă explică prea mult, fie intră în detalii pe care legal sau strategic nu le poate dezvălui, fie e perceput ca slab, nesigur pe decizie. Nu există un stil de comunicare care merge cu toți deodată. Iar problema asta nu se rezolvă prin personalitate — se rezolvă prin sistem: criterii clare de decizie, raportare consistentă, întâlniri cu structură fixă, proceduri văzute de toți.
Ca angajat credeam că mai multă comunicare rezolvă orice neînțelegere. Ca administrator am înțeles că adevărul e invers: comunicarea, oricât de multă, nu compensează lipsa unui sistem clar de decizie. Oamenii nu au nevoie să fie convinși de fiecare dată — au nevoie de reguli pe care le văd funcționând la fel pentru toți.
E, probabil, cea mai dificilă dintre toate.
Ce vede angajatul: vinerea trebuie să vină salariul. O zi de întârziere înseamnă o problemă — și pe bună dreptate, omul are ratele și facturile lui.
Ce trăiește CEO-ul: joi seara verific contul. Mai trebuie să intre 60.000 RON de la un client cu termen de plată azi. Nu vin. Vineri dimineață e ziua salariilor și am 80% din sumă în cont. Am ales de mai multe ori a treia opțiune — m-am împrumutat la prieteni ca să dau salariile. Nu spun asta ca să fiu lăudat. O spun pentru că asta e realitatea multor CEO de IMM și nimeni nu vorbește despre ea.
Iar paradoxul e că efortul ăsta rar e apreciat: pentru angajați salariul a venit la timp, ca de fiecare dată. Pentru tine, a fost o noapte de somn pierdută și o datorie personală pe care o duci mai departe.
Soluția nu e să le cer angajaților să înțeleagă prin ce trec joi seara — n-au de unde. Soluția e să construiesc un cashflow vizibil, care îmi arată problema cu 30 de zile înainte, nu joi seara la ora 21:00. Tensiunea nu dispare pentru că oamenii devin înțelegători. Dispare pentru că o văd venind din timp.
Un scenariu pe care l-am trăit de multe ori: un candidat cere 1.000 EUR net, fără nicio justificare pe valoarea pe care o aduce.
Hai să facem calculul pe care nimeni nu-l face. Un salariu de 1.000 EUR net înseamnă aproximativ 1.500–1.700 EUR cost real pentru firmă, cu toate taxele. Împărțit la cele ~21 de zile lucrătoare, asta înseamnă 75–80 EUR pe zi — atât ar trebui să producă omul, zilnic, ca valoare directă pentru firmă. Niciun candidat nu face acest calcul. Niciunul nu vine cu „am analizat firma ta, pot ajuta concret în zona X".
Ce vede angajatul: am experiență, merit suma X.
Ce trăiește CEO-ul: pentru o firmă mare, „investiția în potențial" e suportabilă — își permite să aștepte. Pentru o firmă mică, fiecare leu e critic. Statistic, un angajat produce valoare reală abia după luna a treia, iar o firmă mică nu-și permite trei luni de salariu pe încercare.
Problema nu e a angajaților. E a sistemului în care eu, ca administrator, nu am stabilit clar criteriile de valoare — și asta e responsabilitatea CEO-ului, nu a candidatului. Salariul ar trebui dat după valoarea adăugată: măsurabilă, demonstrabilă, plătibilă. Nu după CV și nu după cât de bine negociază cineva.
Cele trei tensiuni nu sunt „dureri" personale. Sunt realități structurale ale rolului. În România se vorbește despre antreprenoriat în două feluri, ambele false: fie prin victimizare — „antreprenoriatul e greu, ține-te tare" — fie prin romantizare — „antreprenoriatul e libertate". Niciuna nu e adevărată. Tensiunile nu dispar și nu trebuie negate. Le rezolvi cu sistem, nu cu personalitate. Iar dacă nu construiești sistemul, le retrăiești săptămână de săptămână.
Închei cu câte un cuvânt pentru fiecare parte a mesei. Angajaților: nu trebuie să-l înțelegeți pe CEO. Faceți munca bine și cereți măriri argumentate cu valoarea adusă. Dar dacă vă uitați la el și gândiți „nu face nimic, stă în birou", imaginați-vă joia lui seara. CEO-ilor: nu sunteți singuri. Iar soluția nu e mai multă comunicare, mai multă răbdare sau mai multă voință — e un sistem de management, construit conștient și urmărit consistent.
În ordine: comunică anticipat, nu în ziua salariilor. Accelerează recuperarea încasărilor restante, cere avansuri de la clienți pentru lucrări în derulare, negociază scurtarea termenelor de plată — și abia la final, ca ultimă soluție, apelează la un împrumut. Cel mai important e să nu ajungi surprins joi seara: un cashflow vizibil îți arată problema cu săptămâni înainte.
Nu spui nici da, nici nu. Stabilești împreună 3 indicatori concreți, măsurabili, pe următoarele 3 luni, cu o mărire automată dacă sunt atinși. Muți discuția de pe „merit" pe „valoare demonstrabilă" — corect pentru amândoi și verificabil.
Transparență relativă. Nu-ți expui averea personală, dar poți arăta cifre globale ale firmei — marje, costuri, cât rămâne efectiv după taxe și salarii. Când oamenii văd cât costă lunar firma și cât e profitul real, percepția se schimbă mult mai eficient decât prin orice explicație.
Nu. Tensiunile sunt structurale — vin din pozițiile diferite la masă, nu din caracterul oamenilor. Ce e posibil este o relație cu tensiuni gestionate prin sistem, nu negate. Diferența o face structura, nu buna intenție.
Cu un cashflow vizibil. Rezolvă cea mai dureroasă tensiune — cea a banilor de salarii — și îți dă imediat liniștea de a vedea problemele din timp. De acolo construiești mai departe: criterii de decizie, indicatori pe poziții, raportare consistentă.
45 de minute în care ne uităm la cea care te apasă cel mai tare — și la sistemul concret care ar prelua-o de pe umerii tăi. Gratuit.
Vreau analiza gratuită